Kremlinul reacționează după declarațiile lui Joe Biden: ”Nu contribuie la reducerea tensiunilor din Europa, ar putea duce la destabilizarea situației”

Kremlinul reacționează după declarațiile lui Joe Biden: ”Nu contribuie la reducerea tensiunilor din Europa, ar putea duce la destabilizarea situației”
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului | Foto - Profmedia Images

Președintele american Joe Biden a avertizat, miercuri, că o eventuală invadare a Ucrainei ar avea consecințe ”dezastruoase” pentru Rusia, iar reacția Moscovei nu a întârziat să apară.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a precizat că astfel de declarații-avertisment, venite din partea președintelui american, nu pot avea ca rezultat o detensionare a crizei și ar putea duce chiar la o destabilizare a situației.

Rusia este îngrijorată, a mai spus purtătorul de cuvânt, cu atât mai mult cu cât SUA amenință cu sancțiuni de care ar putea să profite chiar Ucraina, în încercarea de a rezolva, pe cale militară, conflictul cu separatiștii pro-ruși.

”Credem că aceste declarații nu contribuie deloc la reducerea tensiunilor din Europa și, mai mult, ele ar putea duce la destabilizarea situației. Astfel de declarații pot stârni speranțe total false printre capetele înfierbântate ale unor lideri ucraineni care ar putea fi tentați să rezolve prin forță problemele din sud-estul Ucrainei””, a declarat Peskov.

Joe Biden: ”Avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5”

Statele Unite vor suplimenta prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei, pentru că există o obligaţie în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO de a apăra aceste state, a mai spus președintele Joe Biden.

Întrebat dacă SUA ar lua în considerare mutarea tuturor armelor nucleare americane din Europa și a trupelor americane, așa cum își dorește Rusia, președintele american a precizat că nu poat fi vorba despre așa ceva, iar prezența militară va fi suplimentată.

”În niciun caz. Dimpotrivă, vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state, ele sunt membre a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat Joe Biden.

”Nu sunt atât de sigur că el (n.red. – Vladimir Putin) știe clar ce va face, dar știe că trebuie să facă ceva. Cele două lucruri pe care mi-a spus că le vrea sunt: ca Ucraina să nu facă niciodată parte din NATO, iar al doilea lucru – ca NATO să nu amplaseze arme strategice pe teritoriul Ucrainei”

Joe Biden


Citește și: 

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Valoarea voucherelor de vacanță a ajuns la 1.600 de lei, în acest an! Cine sunt...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
×